Republica Moldova este o țară mică, privind dimensiunile sale, acest aspect legându-se direct de industria sa energetică. În prezent, această industrie este clasificată ca una grea, datorită importanței sale. Cu toate acestea, Republica Moldova are doar 2 hidrocentrale, una la Dubăsari și una la Costești, ce produc un procent de 1% din totalul consumului țării.
Istoric, Moldova a depins întotdeauna de energia electrică furnizată de către țările vecine. Înainte de anii 2000, cele mai mari rețele, la nivel național, ce distribuiau curent cetățenilor, au fost privatizate. Acest fapt a dus ulterior la o incorectitudine tarifară față de consumatorii săi. Ulterior însă, compania Moldenergo a reușit să mărească anual procentul de consum intern al energiei. Astfel, Republica Moldova folosește din consumul total un procent de peste 5%, provenind din resursele proprii, restul venind din import. Cu toate acestea, comunicarea energetică a fost întotdeauna un subiect de discuție între România și Moldova. Astfel, încă din 2015 Moldova a început importarea prin linia electrică Vulcănești-Isaccea.
Republica Moldova, în permanentă legătură cu statul român
Datorită faptului că cele 2 state au împărțit nu numai aceeași religie și etnicitate, dar și moștenire, relațiile dintre Moldova și România au fost întotdeauna apropiate. În primul rând, România a fost primul stat din lume care a recunoscut independența Moldovei oficial, chiar din anul 1991. Astfel, relațiile la nivel diplomatic au fost încă de atunci extrem de deschise și prietenoase. De asemenea, la nivel european, România a susținut întotdeauna integrarea acesteia în Uniunea Europeană. Astfel, nu este de mirare faptul că aceasta a fost de acord încă de la început să colaboreze direct cu Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova.
Un alt domeniu pe care Republica Moldova se bazează pe România este cel de schimburi comerciale. Astfel, doar în anul 2020, acestea au ajuns la valori impresionante. Astfel, dinamica dintre schimburile celor 2 țări este una extrem de activă.
În cazul asistenței, România este oficial, încă din anul 2015, un susținător financiar al Republicii. Aceasta a primit în perioada 2015-2019 un ajutor major din partea României, reprezentând un fond de investiții pentru dezvoltare de peste 130 de milioane de euro. Cu ajutorul acestora, Republica Moldova a reușit să facă investiții multiple, în domenii precum educație.
În acest sector, banii au fost folosiți pentru numeroase burse de studiu și cursuri sau instruirii pentru tinerii moldoveni. De asemenea, un alt sector în care acest fond a fost transferat reprezintă sectorul public al instituțiilor de stat. Cu ajutorul acestora, ele vor putea fi ulterior utilizate în cadrul proiectelor locale de dezvoltare rurală și urbană.
Conectarea rețelei de electricitate a Moldovei cu cea a României
Conform declarațiilor vicepremierului moldovean Andrei Spînu, România va sprijini în continuare Republica Moldova printr-un nou proiect de lege. Acesta vizează conectarea celor 2 rețele electrice ale țări. La sfârșitul anului 2021, Guvernul Moldovei a pregătit un contract ce stipulează legarea sistemului moldovean de cel al României, pentru a putea furniza energie electrică. Lucrările pentru această conexiune sunt deja în lucru, fiind un proiect extrem de amplu. Astfel, conform planurilor de proiectare, acesta ar trebui finalizat până la finalul anului 2024.
Chiar și compania principală de furnizare a serviciilor electrice din Republica Moldova, Moldelectrica, a aprobat beneficiul acestui proiect. Astfel, acesta va reprezenta un pas către progresul și relațiile de colaborare între cele 2 țări. De asemenea, prin dorința României de a deveni independentă energetic, aceasta va putea exporta în viitor mult mai ușor către Republica Moldova.
În acest proiect, există numeroase puncte care sunt stipulate, în ordinea în care pot fi finalizate. Astfel, acesta conține:
- Construirea și consolidarea unei stații electrice back to back (BtB). Aceasta ar urma a fi amplasată la Vulcănești. O altă linie electrică aeriană care este înscrisă în proiect este cea de 400kV, ce va străbate distanța dintre Vulcănești și Chișinău. Conform declarațiilor vicepremierului Andrei Spînu, chiar de anul acesta, Republica Moldova va avea acces la energia electrică a Europei.
- Al doilea pas în acest proiect de mare anvergură este o a doua linie aeriană, tot de 400 kV, de această dată între stația Bălți din Republica Moldova și Suceava din România.
- În cadrul acestui proiect, este stipulat de asemenea și un acord de mediu. Acesta stipulează că sursele de alimentare propuse vor permite o diversificare a acestora. Ulterior, ele se vor putea integra armonios în rețeaua sistemului energetic național. La final, prin îmbinarea cu rețeaua României, Republica Moldova va avea acces în final la rețeaua europeană.
Acces facil către reţelele energetice
Relațiile dintre cele 2 țări sunt extrem de importante, în special pentru Republica Moldova. Cu ajutorul României, Moldova va putea avea acces mult mai ușor în rețeaua de comercializare și schimb a bunurilor și serviciilor europene. Astfel, toți cetățenii moldoveni privesc cu optimism către această conectare a rețelelor energetice. Cu ajutorul acestuia, Moldova va beneficia de condiții speciale de import, potrivite la economia sa locală. Acest proiect reprezintă un pas uriaș pentru evoluția rețelei naționale de energie electrică din Republica Moldova, care o va ajuta ulterior să îi aducă independență. În concluzie, sperăm ca acest proiect de lege dintre cele două state să fie unul care va fi dus cu succes la sfârșit!